Tehnici de accesare a memoriei astrale

[abyss]

200 de ani  :??! Eu am citit in multe locuri ca au fost cazuri mult mai rapide.
Totusi, nu va contrazic. As vrea totusi sa-mi explic de unde am eu trairile astea,ca doar nu am trait in acea perioada ? Poate la mine s-a intamplat mai repede  :-D!
PS - Multumesc oricum pentru raspunsuri.Nu-mi pare rau ca m-am inscris aici!

Da. Era si o emisiune cu un băiat mic ce isi amintea ca era o persoană de culoare ce a murit la 9/11. Isi amintea tot din viața anterioară.
In tibet la fel. Majoritatea oamenilor isi amintesc viețile anterioare iar intre reancarnari trec luni nu ani. Probabil o viață dusa cu seninătate favorizează o reîncarnare rapida, dacă ființa asa dorește .

[Grifon]

Fără îndoială, experiența d-lui @StarDust e demnă de atenție.
Argumentele ce ar pleda ptr. ipoteza de viață anterioară ar fi:
1) faptul că a fost o experiență onirică, dictată de subconștient.
2) finalul ce pare a indica moartea acelui avatar
3) experiență a fost permanent dublată de sentiment - ba încă unul f.intens.

Debusolantă, totuși, e maniera în care s-a "retrăit" experiența. O memorie anterioară presupune o trăire internă, nu externă.  Factorul de exterioritate mă intrigă - ar fi ca și cum trăirile ar fi ale...altcuiva.
Dar poate cheia rezidă în extrema subiectivitate a respectivei trăiri. Poate acel "Vasili" era doar o persoană f.f.apropiată celuilalt "eu", legat de un afect intens...(a iubi pe cineva ca pe...tine însuți). Atunci memoria ar intra în canoane - s-a retrăit momentul final al unei vieți pe front, unde poate toți au murit. Intensitatea emoției a dus, poate, la o identificare cu "sinele" - iar "conectarea strânsă" putea fi, efectiv, o ilustrare simbolică a puternicului atașament (simbolismul în subconstient putând lua și forme kinetice, nu doar vizuale)

Dacă nu asta e logica, atunci experiența rămâne misterioasă. Dar elementele "retrăite" pot fi un ideal punct de pornire pentru tehnicile dezbătute - de ele, ca "ancore", se pot lega lanțuri de alte "crâmpeie", prin procedeul asocierilor în stare de receptivitate.

[Grifon]

Ar mai putea fi (teoretic) explicația unei "memorii cromozomiale" (ipoteză pe care s-a bazat și cunoscuta serie "Assassin's Creed). Doar că aici sunt niște aspecte care invalidează :
1) un "strămoș" n-ar fi putut fi necunoscut în interval așa scurt ;  putea fi, cel mult, unul din bunici (sau frați ai bunicilor) care să fi avut vârsta participării la WW2.  În acest caz, n-ar mai fi fost o enigmă.
2) teoria "memoriei ADN" are marea hibă că nu explică de ce se retrăiesc, ocazional, momente de moarte. Dacă e vb.de amintiri preluate ereditar, atunci ele ar trebui să se oprească la momentul concepției, maximum la naștere, odată cu ruperea cordonului ombilical. Restul vieții antecesorilor nu mai are cum să fie indus la noua ființă, iar moartea respectivilor cu atât mai mult.

Deci, până una-alta, tot varianta metempsihozei rămâne singura cu marjă de validitate.

[StarDust]

A fost singura experienta de acest gen ce am avut-o(spontan). Si eu cred ca episodul reprezinta moartea lui "Vasili".
Experienta si sentimentele din timpul ei au fost intense, vii. Nu aveam nici un dubiu ca acea persoana eram eu si ma bucuram sa o revad.
Era ca si cum urmaream un film, in care personajul respectiv stiam ca eu am fost, cred ca asta e cea mai buna descriere...

Personal, m-as cam mira ca o reincarnare sa se produca atat de repede insa... cine stie? Oricum experienta asta ramane un mare mister pentru mine.

[fiulploii]

Nu neaparat moartea lui Vasili , parerea mea.
Inca ceva, poti estima , colega @Stardust, cât mai precis  :roll:   anii intamplarii? Ca de locatie, ce sa mai zic? Ar fi importanta si aia, mai precis latitudinea , ce zici?

[StarDust]

Foarte greu de spus ceva despre imprejurimi si perioada. Eram prea focusat pe personaj. Cei din grupul lui Vasili pareau cam toti imbracati la fel in haine inchise la culoare dar nu foarte voluminoase.
Nu pareau sa fie inarmati, cel putin nu aveau arme de mari ca dimensiuni ca PM de ex... desi asa cum am zis, ulterior a inceput sa se traga asupra grupului. In departare sigur mai erau niste persoane zarite la inceputul experientei.
Toata actiunea parea sa aibe loc intr-un relief montan cu foarta putina vegetatie. Imi amintesc bine stinca dupa care vroia Vasili sa se adaposteasca.

[edit] Imbracamintea parea destul de moderna, puteau sa fie de ex. uniforme din ww1 sau doi, dar nu imi amintesc detalii.

[Grifon]

Ar mai putea fi o explicație - ce ar làmuri, íntrucátva , exterioritatea percepției.
Tradiția ocultă afirmă că sunt două modalități de stocare a memoriilor astrale. Cea proprie fiecărei entități (stocarea internă) și cea colectivă, în ceea ce sanscrita numește Akasha ("arhivele akashice") iar psihologia lui C.G.Jung  numește "inconștient colectiv").

Se poate (prezum) ca experiența d-tale, @StarDust, să fi fost o "lectură akashică". Subconștientul propriu s-a branșat, cumva, la cel colectiv, de unde a accesat memoria în manieră exterioară. Nu ai vizualizat din memoria proprie (când ai fi perceput "1st person" ci din cea colectivă, arhivă generală/exhaustivă, unde percepția e 3rd person, cam ca la un joc PC virtual)
Conform opiniilor esoterice, așa se pot "citi" și întâmplări ale altora, sau retrocogniții ale unor evenimente istorice.

E o posibilitate. Cel puțin așa îmi lămuresc caracterul extern al experienței, păstrând ideea că era tot un "eu".

[Grifon]

Dacă tot veni vorba, să povestesc și eu o experiență - unica de care am avut parte.

Eram mic, clasa a II-a (1985). Într-o noapte am avut un vis cu adevàrat răscolitor - atât de intens, că mi-l amintesc în detaliu, chiar și acum, la aproape 35 de ani distanță.
Se făcea că eram într-o clădire de epocă, somptuoasă - ceva ca un palat. Eram mic și în vis - căci toate mobilele, decorul, îmi păreau mari. Era un decor de secol XVII, cu tot soiul de ornamente (despre care abia mult mai târziu am aflat că se încadrau la stilul "baroc"). Eram foarte speriat, aproape hăituit - știam că cineva mă urmărește, că vrea sà-mi facà ràu. Nu a trecut mult și acel cineva a apărut, o femeie matură, cu o fațà schimonosità de urà, imbràcatà intr-o rochie cenușie, cernità. Am luat-o la fugă printre camere (erau multe, cu uși albe, ornate, f.înalte față de statura mea), încercând să scap. Până la urmă am ajuns în ceva ce părea un salon, cu o masă lungă, plină de tacâmuri, argintărie. Aici m-am împiedicat cumva (parcă de covor) și am căzut. M-am răsucit panicat cu fața în sus, să văd ce se întâmplă, și am văzut cum femeia cernită ridică un pumnal asupra mea, íl coboarà fulgeràtor, și..

...m-am trezit leoarcà de nàdușealà, tremurând íngrozit. Probabil am și țipat, că a venit maică-mea sà mă liniștească, spunându-mi că am avut un coșmar.

Coșmar, coșmar...da' a fost al naibii de viu și coerent, nu haotic ca visele obișnuite. Totul era clar, aproape palpabil, și panica o simțeam încă înainte de apariția acelei femei.
De atunci, nu doar că n-am mai reluat niciodată "firul", dar n-am mai avut nicicând vreo experiență comparabilă. Coșmaruri am mai avut (destul de rar), dar nici pe departe atât de intense și clare.

[abyss]

O unică experiență.... Așa ceva e chiar interesant. Deduc prin urmare că sunt oameni destui care nu au avut nici macar o experiență unică. Asta ar putea fi chiar remarcabil și de invidiat. Somnul sa fie somn si viața fără de intrebări ieșite din comun. Ce fericire!

[Grifon]

Eh, cred că sunt foarte puțini care să nu fi avut...măcar o experiență.
Majoritatea nu recunosc aceste întâmplări ca atare. În mare parte oamenii nu cred în ceea ce ei numesc "misticisme" (iar în metempsihoză nici atât).
Dacă li se întâmplă așa ceva, îl califică simplist ca "vis ciudat"...îl comentează o vreme cu amicii, ca pe un element de inedit...apoi îl dau uitării.

Așa e și cu deja-vu. Dat fiind că senzațiile tip "déjà-vu" sunt f.f.scurte și majoritar irepetabile, oamenii nu le acordă multă considerație, nu le pun în corelații, și apoi, evident...le uită.

[mr]

In plan personal, multi dintre noi au trairi/situatii care ies din logica liniara. Intradevar, cei mai multi nu le dau importanta, neavand cu ce sa le valideze, aici, in aceasta lume in care se trezesc dimineata fara a avea vreun control real.
Insa acest fapt reprezinta un indiciu asupra varstei spirituale (sau experientei/cunoasterii dobandite pana acum sub diverse forme - unele chiar intunecate, greu de acceptat) a celor implicati. Cu siguranta, un om cu o constiinta trezita va fi mult mai atent la aceste semnale interioare, pe cand cei mai tineri, pur si simplu "nu-si amintesc" si au nevoie de repetitie (iarasi, sub diverse forme si in timp - uneori mult timp), pana devin mai sensibili.

In ceea ce te priveste, colega Berenice, cred ca iti poti face o evaluare cinstita asupra stadiului in care te afli, apoi in functie de cat "poti duce", sa te avanti mai departe...
Staruie asupra propriei evaluari pana cand obtii o validare interioara (aici depinde de spiritul tau de observatie asupra gandurilor pe care le ai), nu doar o convingere subiectiva, superficiala.
E greu de explicat, dar mai usor de inteles atunci cand incepi sa recunosti in tine parti din ceea ce vor sa zica altii...

Citeste, ai de manevrat mult balast pana sa gasesti piese potrivite din puzzle-ul tau!
Nu e usor, dar satisfactia interioara atunci cand "se aprinde beculetul" este ceea ce cauti...

Mult succes, rabdare si perseverenta! Poate asa iti gasesti, daca va fi cazul, in mod natural, un ghid...

[Grifon]

Insa acest fapt reprezinta un indiciu asupra varstei spirituale (sau experientei/cunoasterii dobandite pana acum sub diverse forme - unele chiar intunecate, greu de acceptat) a celor implicati. Cu siguranta, un om cu o constiinta trezita va fi mult mai atent la aceste semnale interioare, pe cand cei mai tineri, pur si simplu "nu-si amintesc" si au nevoie de repetitie (iarasi, sub diverse forme si in timp - uneori mult timp), pana devin mai sensibili.

Ader la această idee, cu o precizare.
"Bàtrân" sau "tânăr" sunt noțiuni relative când e vorba de viețuiri transcendentale. "Vârsta" aici nu se măsoară ín ani de viațà (sau numār de "vieți"). Are mai degrabă legătură cu intensitatea / valoarea experiențelor parcurse, și cu învățămintele extrase / însușite.
E ca și în realitatea simplă, nu neapărat metempsihotică. Doi inși se pot naște la aceeași dată și să moară tot simultan. Unul trece prin zeci de răsturnări ale sorții, experimentează război, pușcărie, boli...participă la revoluții, să zicem...în timp ce al doilea, un "bani gata", nu face decât să-și cheltuie zilele de pomană, fără nici un țel, murind eventual de o supradoză.
La același număr (matematic chiar) de zile/ore trăite, cine va fi mai "bătrân"?

Un exemplu bun, din realitate, ar fi viața lui Tiberiu Ușeriu. Pun pariu că el a strâns roade cât pentru...mai multe vieți.

[Berenice]

Multumesc pentru precizari si sfaturi,in special colegului @mr.
Cred ca s-a uitat insa ca s-a zis:

Voi reveni pe subiect, cu prezentarea unei noi tehnici (mai complexe) ce se axeazà tocmai pe deosebirile íntre avatururi, mai degrabà decàt pe aparentele similarități.

Am tot asteptat  :lol: :lol: :lol:

[Grifon]

Adevărat, promisesem, dar m-am luat cu altele.
Tehnica de care vorbeam îi aparține în exclusivitate antroposofului Rudolf Steiner - nicăieri n-am mai citit să fie reluată / preluată. Poate și pentru că e cam dificilă, deloc la îndemnâna celor superficiali.

Este vorba despre un efort interior, axat pe a crea un dublu al sinelui, însă alcătuit din diferențe.. Mai exact, din lucrurile / ideile / împrejurările care astăzi NU ne plac, ba chiar le considerăm foarte îndepărtate de noi.
După construcția (rațională) a acestei "dubluri" fantastice, este necesară abandonarea laturei logico-raționale și intrarea pe "sentiment". Se urmărește a se măsura, prin simțiri (nu prin calcul estimativ) cam câte "eu"-ri intermediare par a fi între sinele prezent și plăsmuirea ireală. Două ? Cinci ? Șapte ?
Apoi, odată stabilit acest număr, el se va împărți la 3 - reieșind astfel, după spusele lui Steiner, numărul de secole ce ne despart de "eu"-ul anterior.

Această metodă e descrisă mai pe larg în lucrarea sa "Reincarnare și Karma". Când o voi găsi o voi atașa aici sau o voi posta la "Biblioteca Ireală".
Nu e o tehnică facilă. Presupune, înainte de toate, o maximă obiectivitate critică față de "eu"-ul de azi, dublată apoi de o capacitate ptr. a gestiona trăiri subiective, exclusiv emoționale.

Îi acord credit tocmai pentru că nu-i ușoară. Și mai aduce și alte beneficii, prin crearea unor "corzi" cu acel alter ego - cu beneficii nebănuite pe termen lung.
Dacă cineva e interesat, o putem comenta.

[august]

Intervin aici asa cum ziceam, plecind mai "adinc", de la Yung si Freud.
Cunosc D-le Grifon ce ai precizat- as dori sa vorbim la per tu - sa-ti spun Gri, iar tu cum doresti.
Tin minte de la citire R.Steiner, ca Isus, s-ar afla acum/atunci la data scrierilor sale, pe Soare.
Pe "sOare", conform zicerilor lui, merg in ultima instanta doar spiritele cele mai evoluate.
Acolo este Lumina sau, Raiul. Asa am perceput eu.
In ce priveste paralelismul dintre Yung si Freud, am uitat sa-l mentionez pe Nietzsche, de unde vom putea
intra si mai adinc in splendoarea cunoasterii.
Pe curind.